Marea Britanie si Romania intre 1938-1940

Marea Britanie si Estul Europei 1938-1940

Interesul Marii Britanii pentru estul Europei, mai ales după pacea de la Versailles a fost redus, in această zonă o mai mare libertate de mişcare fiind atribuită Frantei. Insă după 1938, această directivă nu a mai fost urmată, Londra in virtutea slăbiciunii de care dădea dovadă Parisul in lupta de influenţe cu Germania, a considerat că este momentul să stabilească legături mai puternice şi mai vizibile cu statele din estul Europei. Din punctul de vedere al Marii Britanii, România era privită esenţial ca o “chestiune” ce implica problemele Estului şi ramurile sale conexe cu Franţa, cu incercările Germaniei de a se impune in plan economic şi politic la Marea Neagră şi mai ales de umbra U.R.S.S-ului. Vechea balanţă a puterii după infăptuirea Anschlussului, şi incorporarea regiunii sudete la cel de al III lea Reich, era inlocuită de un nou echilibru instabil intre 3 puteri: Franţa şi Marea Britanie, Germania şi Italia şi U.R.S.S. In acest context diplomaţia românească trebuia să aibe grijă in stabilirea noilor tratate economice, ca să nu fie interpretate că s-ar face in defavoarea unuia dintre tabere. România fiind o ţară bogată in petrol şi cereale şi ale produse agricole adiacente oferea o gamă atât de căutată intr-o perioadă când un eventual război nu se putea duce cu success fără un surplus de astfel de elemente.

Contacte serioase cu o ţară ca România insemna legături economice puternice stabilite prin acordarea de credite şi imprumuturi substanţiale din partea Trezoreriei britanice. Erau două modalităţi prin care Marea Britanie putea ajuta România in dorinţa ei de a se dezvolta având ca model democraţiile occidentale şi de a rezista presiunilor statelor ce atentau la integritatea ei teritorială. Primul era acordarea unui suport economic sau extinderea legăturilor stabilite anterior cu scopul de a permite României să-şi mărească exportul către Anglia. A doua modalitate era  acordarea unor credite bine definite care să se plieze pe nevoile Bucureştiului si pe posibilităţiile Londrei, precum şi o asistenţă militară. Asistenţa militară era mai greu de oferit, Londra punând un aplicare un plan prin care state intermediare precum Polonia, Turcia sau Franţa puteau interveni să ajute România, in cazul in care aceasta era ameninţată. Politica de conciliere promovată de Neville Chamberlain a funcţionat pe sistemul satisfacerii doleanţelor lui Hitler, premierul britanic mergând pe premiza că cancelarul Germaniei era un om de incredere şi in speranţa că conform lui Chamberlain, in natura sa de om de afaceri, acordurile incheiate in politica internaţională vor fi respectate la fel cum se intampla in tranzacţiile comerciale, de ambii parteneri. Spre sfârşitul anilor 30’ cititorul de rând englez cunoştea din presa britanică două lucruri despre România : importanţa petrolului românesc şi despre “infama” doamnă Lupescu Elena. Ca mijloc de transport intre cele două capitale, trenul Orient Express nu pleca din gara Victoria ci din gara Estului in fiecare vinere şi simbată la 7.30 şi ajungea la Bucureşti trei zile mai târziu. In 1939 cel mai rapid mod de a ajunge in capitala României din Londra era transportul cu avionul care dura 14 ore cu escala in Franţa. Aceste date ne oferă o imagine clară a liniei de comunicaţii intre cele două lumi, britanică şi română, care in ciuda eforturilor Londrei de a o scurta, prin noi legaturi economice şi politice, distanţa geografică s-a dovedit a fi un obstacol dificil de ocolit, condiţiile fiind ingreunate şi de atitudinea ostilă a vecinilor României.

Marea Britanie