Incalzirea globala si efectele asupra biodiversitatii in Artica
Incalzirea globala si efectele asupra biodiversitatii in Artica
Inceputul mileniului III a insemnat pentru umanitate confruntarea şi conştientizarea unei „moşterniri” negative a Terrei rezultată in urma a două războaie mondiale, o industrializare agresivă şi iraţionalitatea conştientă a omului privind anumite elemente de consevare şi protecţie a mediului inconjurător. Unele fenomene climatice extreme inregistrate in ultimii ani ridică importante semne de intrebare privind viitorul omenirii. Dacă umanitatea nu este dispusă să adopte măsuri concrete de redresare a instabilităţii naturale cauzate de dorinţa sumbră de a testa răbdarea naturii atunci tiparul actual poate deveni periculos pentru condiţiile fragile ale omului de supravieţuire. Atmosfera este un rezervor de viata ce furnizeaza oxigen pentru procesul de respiratie, dioxid de carbon necessar fotosintezei plantelor si apa tuturor speciilor. Organismele, conform posibilitatiilor lor naturale de adaptare, sunt in echilibru cu mediul inconjurator, reusind sa-si ajusteze comportamentul si functiile la schimbariile climatice aflate in desfasurare astazi. Totuşi este foarte important să inţelegem sursa care a declanşat schimbările climatice şi implicaţiile acestora asupra unor anumite zone ale globului.
Incălzirea globală este responsabilă pentru destabilizarea condiţilor climatice, afectȃnd frecvenţa furtunilor şi a inundaţiilor, distribuţia plantelor şi a animalelor, dinamica gheţarilor şi a gheţii sau nivelul mării. Trebuie să observăm că mediul terestru şi-a dezvoltat şi intărit capacitatea de a rezista şi de a se regenera la eventuale modificări insă natura celor provocate de om pot să compromită serios această calitate a Terrei. In regiunile polare incălzirea globală a fost puternic resimţită, cel puţin mai mult decȃt in alte părţi ale globului, cu o creştere de > +4 C de-a lungul secolului al XX lea şi cu proiecţii de incălzire de 2.8 C spre 7.8 C in regiunile artice pȃnă la sfȃrşitul secolului al XXI-lea. Sursa incălzirii globale ce ulterior determină apariţia schimbărilor climatice este atribuită creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră.
Cele mai importante gaze cu efect de seră sunt vaporii de apă, dioxidul de carbon şi metanul. In absenţa acestor gaze, păstrȃnd anumite proporţii, temperatura medie globală ar fi cu aproximativ 33 C mai scăzută. In urma activităţii antropice concentraţia atmosferică a acestor gaze a crescut foarte mult in ultimele decenii. Observaţiile şi măsurătorile efectuate in secolul al XX-lea pe bule de aer din calotele de gheaţă polară din Groelanda arată o creştere cu 25-30% a conţinutului de CO2 faţă de valorile inregistrate in perioada preindustrială in timp ce metanul a crescut de două ori. Clima resimţind influenţa omului in special in compoziţia chimică a atmosferei, carbonul fiind elementul a cărei pondere este deosebit de insemnată, s-a modificat aproape permanent in ritmul şi proporţia impusă de umanitate, corespunzător in mare măsura cu progresul tehnologic.
Jaan Suurkula, preşedintele organizaţiei PRSAT (conducătorul fizicienilor şi al oamenilor de ştiinţă responsabili cu aplicarea ştiinţei şi tehnologiei) a urmărit indeaproape evoluţia schimbărilor climatice din zona Articii datorate incălzirii globale. El nota despre aceste legături directe că „situaţia generală a mediului se pare că se va agrava intr-un ritm mai rapid şi la scară globală, astfel punȃnd in pericol supravieţuirea multor specii de animale. In cadrul acestei pierderi existenţiale cu ritm lent, varii mecanisme de echilibru vor apărea deoarece sistemul ecologic global are dezvoltate propriile instrumente de adaptare datorită unei complexe şi actual neexplicabile interacţiuni dintre specii animale şi climă[7].” D. Salmons după un studiu indelungat asupra influenţei incălzirii globale in ariile polare nota „se pare că zona artică se incălzeşte rapid, ritmul fiind de două sau trei ori mai mult decȃt ritmul normal. Creşterea temperaturii in Artica inseamnă reducerea gheţarilor plutitori din regiune cu aproximativ 20%. Europa de Nord ar putea fi afectată sever de topirea gheţarilor plutitori din Groelanda dacă schimbările climatice continuă datorită incălzirii globale deoarece cumulul de apă dulce se va duce in sud. Acesta va devia curentul Golfului care aduce căldura din golful Mexicului provocȃnd distorsiuni climatice in ţări precum Marea Britanie, Irlanda sau Scoţia.”
Ariile polare include prezenţa a trei forme de gheaţă de-a lungul anului: gheţari marini, permafrost şi gheţarii continentali. Aceste trei categorii se deteriorează gheţarii marini inregistrȃnd un ritm mai rapid. Suprafaţa gheţii artice a adus in anul 2007 o reducţie de 23% decȃt cea inregistrată in anul 2005 de 4.3 milioane km2 de gheaţă. In vara anului 2008 pasajul de Nord-Vest ce duce din arhipeleagul canadian artic către ruta nordică marină de deasupra Euroasiei a fost navigabilă pentru prima dată in istoria recentă inregistrată. Deşi condiţiile atmosferice şi circulaţia oceanului se pare că au jucat şi ele un rol important, reducerea grosimii gheţii artice a reprezentat catalizatorul ce a făcut posibilă această trecere. Zona climatelor reci prezintă două subsezoane: subartică şi artică cu temperaturi scăzute şi predominant negative, conforme cu bilanţul anual radioactiv şi caloric negativ, datorită inclinării reduse a soarelui faţă de suprafaţa terestră, dar şi a albedoului mare al zăpezilor, precipitaţii reduse, in special sub formă de ninsoare şi vȃnturi puternice din est. Ecosistemul marin artic in prezenta sa forma ofera o serie de servicii neconstientizate de majoritatea oamenilor.
 |
| seal |
