Economia României şi conexiuniile ei cu Marea Britanie 1938-1940

1.      Economia României şi conexiuniile ei cu Marea Britanie 1938-1940

            România era o ţară exportatoare de cereale şi materii prime (mai ales petrol) a cărei economie depindea de importuri, de manufactură, de utilaje performante moderne menite să modernizeze industria, in special cea agricolă şi extractivă. Modernizarea industriei a depins de imprumuturi străine şi investiţii, cu variabile şi constante care a dus România in postura de a promova o legislaţie anti-straină şi naţională. Din acest motiv România era vulnerabilă in faţa acelui stat care achiziţiona mari cantităţi de cereale sau alte produse agricole ori petroliere in schimbul tehnologiei industriale sau militară.

           Marea Unire, cu elementele ei specifice şi consolidarea pozitiei Romaniei in perioada interbelica pe plan european a dus la întărirea potenţialului economic al sau, a creat condiţiile necesare fructificării la scară naţională a bogăţiilor solului si subsolului, a accentuat ponderea industriei în ansamblul economiei naţionale. Politica externă comercială ce cuprindea acorduri comerciale, tariful vamal şi cele care formau cadrul juridic şi politic al schimburilor de mărfuri ale României era determinată de interesele statului. Legăturile economice tradiţionale au căpătat un cadru geografic-statal adecvat, au fost lichidate barierele vamale ridicate de fostele imperii pe teritoriul românesc, ceea ce a asigurat pieţei interne o deplină unitate. Modificarile survenite în perioada interbelică au demonstrat o evoluţie pozitivă a economiei naţionale. In 1938, industria producătoare de mijloace de producţie deţinea o pondere de 45,5%, iar cea producătoare de mijloace de consum de 54,5% din totalul producţiei industriale, ceea ce indica o sensibilă apropiere între cele două mari grupe. Dacă luam in considerare ramurile industriale, valoarea produc­ţiei se prezenta astfel: l ) chimică (inclusiv petrol); 2) metalurgică; 3) textilă; 4) electrotehnică; 5) pielărie; 6) hârtie si arte grafice; 7) alimentară. Contribuţia ramurilor economiei naţionale la produsul social si la venitul naţional, în 1938, era următoarea:

Ramura	Produsul social %	Venitul naţional %
Industrie	39,0	30,8
Agricultură si silvicultură	30,1	38,1
Construcţii	5,4	4,4
Transporturi	6,4	6,5
Circulaţia mărfurilor	11,2	14,9
Alte ramuri	7,9	5,3

            Ramurile neagricole (industria, construcţiile, transporturile) aveau o pondere de 50,8% în produsul social si de 41,7% în venitul naţional. Din aceste date putem afirma că România se transformase dintr-un stat agrar intr-un  stat agrar-industrial. Titulatura de stat agrar si industrial poate fi sustrasa si din faptul ca 10,2 % din totalul populatiei active in 1939 lucra in industrie.  Predominante erau întreprinderile industriale mici. Enciclopedia României constata că 98,8% din totalul întreprinderilor aveau mai puţin de 20 de persoana, în timp ce întreprinderile cu peste 200 de persoane aveau o pondere mai mică de 0,1%. De-a lungul întregii perioade interbelice s-a menţinut o suprapopulaţie rurală, adică o forţă de muncă disponibilă în lumea satelor, care nu-si găsea plasamentul dorit în activităţi economice din mediul urban. Provinciile istorice unite în 1918 s-au integrat în activitatiile economice ale ţării, aducand un plus de tehnica si mana de lucru si contribuind astfel la dezvoltarea Romaniei. Acest element poate fi sustras prin boomul schimburilor comerciale si din dinamismul vie­ţii lor economice. Astfel, din numărul societăţilor anonime industriale exis­tente în 1939 în Transilvania, aproape trei sferturi erau înfiinţate după 1918. Indicatorul cel mai elocvent privind dezvoltarea economică a unei ţări este venitul naţional pe locuitor, în 1938, acesta se prezenta astfel: România - 110 dolari (alte surse indică 94 de dolari); Turcia - 62 dolari, Grecia - 76 dolari, Portugalia - 81 dolari, Bulgaria - 89 dolari, Polonia -94 dolari, Iugoslavia - 106 dolari, Ungaria -108 dolari, Franţa - 146 dolari, Anglia - 490 dolari, S.U.A. - 512 dolari (cel mai înalt din lume la acea dată). Pentru anul 1939 capitalurile investite in intreprinderile publice economice, in institutiile cu caracter divers si in institutiilecu caracter social atingeau suma de 154,8 miliarde lei. Cifra aceasta depasea capitalul din intregul sector privat comercial şi industrial. Deoarece extinderea redusă a sectorului privat in raport cu cel al statului putem afirma că ordinea economică romanească nu intra in parametri uneia de tip Occidental.

          Economia Romaniei era de tip interventionist in care statul, prin vocea sa regele Carol al II lea putea interveni pentru a acorda prioritate anumitor proiecte sau pentru a le stagna sau anula. Schimburile efective de marfuri aveau loc intre societati mixte si firme comerciale particulare direct cu participarea bancilor sau prin intermediul unor societati specializate, statul intervenind prin incasarea taxelor vamale. In 1938/1939 incasarile din taxele de export reprezentau 0,5% din valoarea exportului iar cele in import au scazut datorita modificarii structurale a importului in favoarea semifabricatelor si materiilor prime, cat si a scutirilor de taxe la import, acordate industriilor pentru inzestrarea armatei in continua urcare intre anii 1936-1939. In luna martie 1939 comertul exterior al Romaniei cu statele din Europa se prezenta in felul urmator: Anglia import 108 954 si export 264 175 ( in 1000 lei), Franta import 77 732 si export 25 226, Cehoslovacia import 143 874 si export 74 763, Germania import 452 480 si export 384 294. Din aceste statistici simple putem concluziona ca  Berlinul in luna martie detinea primul loc in schimburile comerciale cu Bucurestiul, pozitie detinuta pana la declansarea contraofensivei economice britanice in Romania. Statul actiona direct in balansarea comertului pentru a obtine o crestere a execedentului. Acest demers era realizat prin contingetarea importului, in sensul limitarii importului anumitor marfuri la cantitate, valoare si provenienta prevazuta de o Comisie superioara de contigentare. Aceasta actiune urmarea comprimarea importului pentru asigurarea soldului favorabil al balantei comerciale si stimularea exportului. Incepand cu 1938 statul roman a promovat o politica economica privind participarea sa la diviziunea international a muncii pentru a redresa economia nationala. Tara avea nevoie de valuta forte ca urmare a cresterii importului pentru industrializare si inzestrarea armatei cat si pentru necesitatiile serviciului datoriei externe. In aceasta perioada se poate observa o mai ampla interventie a statului in economie si finante cu scopul declarat de a intari capitalul autohton in raport cu cel strain. Cea mai importanta cota din exporturile romanesti provenea din vanzarea produselor petroliere. Mitita Constantinescu aprecia in 1938 ca Romania “exporta produse ieftine si importa produse scumpe” iar economia tarii era fragila ce se baza pe exportul unor produse limitate cu preturi fluctuante. Evolutia productiei industriale ajunsese in 1938 la o crestere cantitativa de aproape 32%. Crestere ce s-a datorat masurilor cu character protectionist promovate de stat dar si a politicii de investitii impusa de stat si uneori de intreprinderile particulare. Printre masurile protectioniste s-au aflat: ridicarea tarifelor vamale, restrangerea impozitului la bunurile de consum ce puteau fi produse in tara, prima de export, incurajarea unor subramuri sau “mari intreprinderi industriale de tehnicitate”, sporirea volumului comenzilor de stat prin acodarea de avansuri asupra comenzilor si prin creditarea de catre Banca nationala si alte banci specializate si avantaje de ordin fiscal. In ciuda faptului ca moneda României era depreciată, ţara era singura din Europa centrală şi de est, care situată lângă frontierele Rusiei poseda importante zăcăminte de petrol şi de aur.

          In 1938 s-a infiinţat Ministerul Economiei Naţionale ce intărea politica statutului de intervenţie asupra dezvoltării economiei. S-a format şi o comisie specială care să studieze problemele dezvoltării şi incurajării industriei. Intreprinderile “Malaxa” şi “Resiţa” se aflau la nivelul celor mai inalte corporaţii mecanizate din Europa. In august 1938 Consiliul de Miniştri stabilea ca devizele ce proveneau de exporturi normale de cereale şi derivate, plante leguminoase, seminţe oleaginoase, să fie cedate Băncii naţionale in proporţie de 70% iar restul să fie lăsat la dispoziţia exportatorilor liberi. In perioada interbelică şi in preajma celui de al doilea lea război mondial, Franţa şi Anglia au fost principalii creditori ai României. Cele două ţări deţineau 42,04% din totalul datoriei publice. In 1938 Germania ocupa primul loc in exportul României (26,5%) iar in ceea ce priveşte importul ponderea cea mai mare o aveau ţările cu valută forte precum Marea Britanie, Franţa sau Belgia (25,7%). Tot in acest an in totalul exportului ţării, ponderea produselor petroliere era de circa 41% faţă de exemplu 15% in 1924. Oricum dupa Conferinta de la Munchen expansiunea germane in Rasarit si implicit in Romania era vazuta ca un lucru normal de cabinetele democratiilor occidentale chiar cercurile oficiale britanice ofereau statelor din aceasta zona a Europei sfaturi de a nu se opune legitimei expansiuni germane insotite de precizarea ca “Marea Britanie recunoaste extinderea fireasca a hegemoniei germane spre Europa rasariteana.” Avand ca subiect perspectivele economiei romanesti in cadrul noii “ordini europene”, economistul britanic Chisholm scria in articolul “Probleme noi ale Romaniei” publicat la 1 noiembrie in “The Daily Telegraph and Morning Post” ca “Romania trebuie sa manifeste intelegere asupra faptului ca Marea Britanie nu poate, din pricini istorice, geografice si economice, sa inlocuiasca, ci numai sa desavarseasca comertul pe care Romania il intretine cu Germania”, o astfel de politica “ a gasit intelegere atat la Berlin, cat si la Londra, iar interesele britanice si cele germane se pot concilia, potrivit de altfel si interesului romanesc.”

poezii de iubire