Platon - Un tom al intelepciunii

Platon, un tom al intelepciunii 

        

       Platon pe tot parcursul sau ca conducator al Academiei nu a lasat o doctrina anume ci doar indrumari spre cercetarea adevarului. In interiorul Academiei vor domina pe rand pitagorismul, scepticismul, electismul tocmai ca lipsea o doctrina oficiala. Cu timpul opera lui Platon a depasit granita propriei Academii devenind un obiect de interes mai larg, astfel Caius din Pergam a intreprins in a doua jumatate a secolului al II lea redactarea unui manual de filosofie platoniciana editat de catre Albinius in noua carti intitulate „ Rezumat al doctrinei lui Platon „ El era un ganditor care evolua in continuu deoarece acesta isi rectifica mereu opiniile. Dialogurile nu sunt opera unui dogmatic ci ele capata forma cea mai potrivita pentru aspiratia spre o cunoastere dornica de adevarul absolut care sa fie pus la dispozitia unui ideal umanitar. In opera Scrisoarea a VII a , Platon declara ca nu a scris nimic in legatura cu teoriile sale proprii chiar el ii dezaproba pe cei care cor incerca sa faca acest lucru pe viitor. El mai spune ca o cunoastere a naturii este accesibila numai celor „alesi” si ca aceasta consta intr-o iluminare spontana si brusca a spiritului.

       Multi filosofi considera ca Dialogurile apar mai mult ca un joc decat ca o opera menita sa instruiasca. Autorul stie cat valoreaza cunoasterea adevarului dar vede mai important sa faca ca prin mostenirea sa oamenii sa parcurga un drum propriu in atingerea conceptului de adevar. Meritul lui Platon ca filosof a fost acela ca nu s-a legat numai de o singura teorie care i-ar steriliza gandirea ci a tratat mai multe teorii incercand mereu sa gaseasca solutii corecte.

       In redactarea Dialogurilor este prezenta aceea sare atica o finete pe care Platon a implementat-o din simplul motiv ca rezida in Atena oferind lumii adevarate drame ale gandirii. Platon in doctrina sa  considera ca obiectul simturilor este ceea ce nu dureaza niciodata , nici un calitate, nici in cantitate si ca este mereu in curgere si in schimbare. Tot el spunea despre obiectul gandirii ca este in asa fel incat de la el nu se ia si nu se adauga nimic.

      Platon, parafrazand un principiu aristotelic, desi isi iubea doctrina si adevarul considera ca adevarul este cel mai important si mai presus de orice. Lecturile lui Platon dau dovada de imaginatie pornind de la mit dar un mit prins in tesatura filosofica in care desfasurarea poetica este condusa de filosof pretutindeni prezent. 

     Timp de opt ani Platon a fost prieten cat si discipol a lui Socrate de la care a preluat tehnica dialogului. Dupa moartea lui Socrate mult afecta Platon pleaca din Atena impreuna cu cativa prieteni de-ai fostului sau mentor la Megara unde locuia si profesa Euclid. Aici a ramas 3  ani dupa care plecat spre Egipt la Heliopolis in Delta apoi la Cirene unde l-a vizitat pe Arhitas si ultimul drum in Sicilia in orasul Siracuza unde s-a intalnit cu Dionisie I .

    In Egipt Platon a intrat in contact cu Colegiul clerical de la Heliopolis de unde a observat si asimilat o parte din stiinta preotiilor egipteni. Toate calatoriile lui Platon au luat sfarsit in 395 i Hr . datorita izbugnirii razboiului Corintului in care erau angajate Atena si Sparta. El s-a intors pentru a-si indeplini datoriile de militar atenian. Dupa sfarsitul razboiului Platon a redactat dialogurile sale de tinerete mai ales pentru a restabili imaginea patata a lui Socrate.

      In 388 i Hr Platon a plecat spre Tarent unde il cunoaste pe Arhitas guvernatorul cetatii cu care a purtat numeroase discutii filosofice. Ajunge in Siracuza unde este primit cu mari onoruri  de catre Dionisie dar care ii va pregati o plecare de dusman deorece dupa un schimb de replici mai acid , principele il va da pe Platon pe mana unui soldat spartan pe nume Polis care l-a vandut pe ganditorul grec in insula Egina. Aici Platon a fost rascumparat de catre Amiceris , un negustor bogat din Cirena care i-a redat libertatea. Cativa din cercul apropiat al lui Platon au strans 3000 drahme pentru a-i restitui bani lui Amiceris dar acesta din urma a refuzat. Cu acesti bani au cumparat o mica proprietate in vecinatatea Atenei ce era alcatuita dintr-o gradina , o casa si o biblioteca .Aceasta institutie purta numele de Academie dupa numele eroului Academos. Initial Academia a fost infiintata legal sub forma unei comunitati religioase a muzelor dar membri ei se ocupau de studierea virtutii, adevarului si al frumosului. In cadrul Academiei Platon si-a trait ramasul vietii timp de 40 de ani unde a predat filosofia.

     Dialogul „Banchetul” . A fost un monument literar dedicat in onoarea lui Socrate in care au fost intercalate cu maiestrie temele filosofice cu simbolurile mitice. Partea esentiala a acestei lucrari este dedicata modului de viata a lui Socrate o paralela cu modelul filosofului. In acesta opera figura lui Socrate domina intregul dialog , prezentat sub forma unei povestiri , relatata de Aristodem care istoriseste prezenta lui Socrate la un banchet oferit de poetul Agaton in cinstea victoriei sale in concursul de tragedie. Sosirea cu intarziere a lui Socrate  la banchet era una obisnuita deoarece  acesta ramanea multa vreme neclintit intr-un loc pentru a medita. Participanti la banchet isi expuneau calitatiile de orator in cinstea si onoarea lui Eros pentru ca apoi sa intervina Socrate cu un dialog mai lung decat toate celelalte la un loc. La sfarsitul banchetului soseste si Alcibiade care aduce un amplu elogiu lui Socrate in care particularizeaza toate aspectele personalitii lui. Spre sfarsitul banchetului doar Socrate impreuna cu Agaton si Aristofan mai erau treji si care continuau sa bea dintr-o cupa mare si sa discute despre iubire. In cele din urma Socrate s-a ridicat si a plecat spre Liceu unde a si-a facut baia si si-a continuat ziua normal. Aceasta normalitate a fost comentata in versurile lui Holderlin despre inteleptul care stia sa suporte intensitatea fericirii daruite de zeu si in cele din urma comentata si de Nietzsche despre intelept care parasea banchetul si stia sa treaca pragul mortii.

     Opera „Banchetul” redactata de Platon imortalizeaza figura lui Socrate ca filosof, adica un om care incearca prin felul sau de a fi si actiunile pe care acesta le intrepatrunde sa-i faca pe ceilalti sa aspire si sa aprofundeze una din cele mai importante stari ontologice transcendente  care este intelepciunea. Predomina dorinta de a rodi , de a atinge nemurirea prin intermediul faptelor. Platon considera ca cel mai inalt rol al minti il constituia stapanirea de sine si dreptatea  care era necesara pentru oranduirea cetatiilor. Definirea filosofiei propuse de Platon in „Banchetul” va marca intr-o maniera definitoare viata filosofica a Antichitatii. Comunitatea de viata si dialogul dintre maestru si discipol in cadrul unei scoli reprezenta in conceptia lui Platon definirea filosofiei.

      Platon nu este singurul care a intemeiat o institutie scolara dedicata studierii si educatiei filosofice in aceea epoca. Un numar redus de adepti ai lui Socrate precum Antistene, Euclides din Megara , Aristip din Cyrene, Isocrate au creat si ei asemenea institutii dar Academia lui Platon va avea rasunet atat in vremea sa , dar va dainui si de-a lungul timpului datorita membrilor sai si calitatiile sale in ceea ce priveste organizarea sa.

     Anticii considerau ca originalitatea lui Platon consta in faptul ca a realizat o sinteza intre Socrate si Pitagora pe care la cunoscut in urama unei calatorii in Sicilia.Platon a luat de la cei el le-a considerat utile in dezvoltarea sa intelectuala, de la socrate a invatat metoda dialogului,ironia si interesul pentru problemele vietii,iar de la Pitagora a mostenit pasiunea si formarea prin matematica in cunoasterea naturii, nobletea gandirii si permiterea formarii unei comunitati de viata intre filosofie. Platon ii recunoaste meritele lui Pitagora in domeniul stiintelor in opera sa „Republica” in care ii aduce un elogiu acestuia spunand ca Platon a fost iubit incat a dat oamenilor si generatiilor viitoare o „cale” numita „pitagoreica” o cale ii deosebea pe cei care o practicau de ceilalti oameni.

     Prima intentie a lui Platon a fost una politica , acesta credea in posibilitatea de a schimba viata politica prin educarea filosofica a oamenilor aflati la putere in cetate. In lucrarea autobiografica a lui Platon in „Scrisoarea a VIIa „ gasim indici care sa intareasca intentia sa politica. In aceasta lucrare povestea cum in tinerete sa voia ca si ceilalti tineri sa se ocupe de treburile cetatii si chiar de tanar a aflat mai ales dupa moartea lui Socrate ca regimul politic al cetatii era nesatisfacator si eficient doar in anumite domenii. Pentru Platon „sarcina sa de filosof „ era sinonima cu cuvantul actiune, el nu vroia sa fie doar un bun vorbitor dar incapabil de actiune. Multi dintre elevi sai de la Academie au jucat diferite roluri politice in diverse cetati fie ca erau sfatuitori ai suveranilor, fie ca legiuitori sau oponenti ai tiraniei. Platon vroia sa inzestreze tinerii politici cu o cunoastere superioara bazata pe o metoda riguroasa rationala, inseparabila de iubirea binelui si de transformarea pozitiva interioara a omului. poezii 

    Pentru a-si pune in aplicare aceasta intentie politica Platon a trebuit sa creeze o comunitate intelectuala si spirituala care sa formeze oameni noi. Unul din cei care descriu viata in Academia lui Platon este Dicaiarchos, un discipol al lui Aristotel care insista asupra faptului ca membri Academiei traiau ca o comunitate de oameni liberi si egali care aspirau la virtute si cercetare in comun. Conform principiilor lui era vorba de o egalitate geometrica, acordandu-i-se fiecaruia onorarii dupa merite si dupa nevoi. Platon crease un mediu educativ separat de cetate in care membrii sai adoptase un stil de viata dezinteresat de studiu si practica spirituala. Platon este cel care a institutionalizat intr-o scoala conceptia socratica a educatiei prin legatura vie si prin iubire , educatia facandu-se in interiorul grupului, cercului de prieteni in care va domina o atmosfera de iubire. Despre functionarea institutionala a Academiei avem putine informatii dar stim ca aveau doua categorii de membri, pe de-o parte cei varstnici cercetatori si dascali iar pe de alta parte avem tinerii studenti. Tinerii au jucat un rol important in alegerea lui Xenocrate ca succesor al lui Platon. De remarcat ca in Academia lui Platon eleve au fost si doua femei Axiothea si Lastheneia. Cei care se ocupau cu educarea tinerilor cei varstnici erau Speusip, Xenocrate, Euxodos din Cnidos, Heracleide din Pont si Aristotel. Aristotel ramanand timp de 20 de ani ca discipol si ca invatator. Acesti educatori erau filosofi, savanti, astronomi si matematicieni de prima mana precum Euxodos si Theaitos. Stiintele matematice aveau un rol important in cadrul educatiei dar ele nu constituiau decat o prima etapa in formarea filosofului,fiind destinate sa purifice spiritul avand o finalitate etica. In Academie un rol aparte il aveau exercitiile dialectice. In vremea lui Platon dialectica era o tehnica de discutie supusa unor reguli precise. Un exemplu de dialectica : era formulata o propozitie interogativa de tipul „ virtutea se poate invata ?” unul ataca propozitia iar altul o apara. Dialectica invata cum sa pui intrebarile dar si cum sa raspunzi dejucand cursele interlocutorilor, aceasta forma obisnuita de invatare a rezistat pana in secolul I i Hr.