Afacerea Tilea

   „ Afacerea Tilea” şi consecinţele ei asupra politicii Londrei faţă de România.

       

Incepând cu luna martie, liderii politici ai Europei se asteptau ca situaţia internaţională să işi atingă punctul maxim de incordare, aversiunile dintre Marea Britanie şi aliaţii ei pe de o parte şi Germania cu aliaţii ei pe de altă parte, erau pe punctul de a impinge Europa spre un nou război cu implicaţii mondiale. Care va fi pasul urmator al Reichului nazist? Era intrebarea care se afla in fundalul discuţiilor din cabinetele europene ce aveau ca scop menţinerea păcii europene. Diplomaţia româna conştientă de consecinţele abandonării României de către puterile occidentale a recurs la mijloace, nu tocmai prezente in cărţile de etică diplomatică, dar a căror scop era atragerea atenţiei Angliei, in principal, asupra pericolului in care se afla Bucureştiul după dispariţia Cehoslovaciei şi ocuparea Ucrainei Subcarpatice de Ungaria. Interesele politice şi economice britanice erau mai mari in România decât in Cehoslovacia deoarece România impreună cu Inţelegerea Balcanică reprezentau o barieră defensivă importantă pentru poziţia Marii Britanii in Mediterană. Reginald Hoare era convins că guvernul de la Bucureşti „preţuia” mai mult sfaturile venite de la Londra decât cele de la Paris şi in această situaţie, transmitea el lordului Halifax, că este imperativ ca Marea Britanie să acţioneze ca un „protector” stabil al României.

        Un rol important in intensificarea relaţiilor dintre Marea Britanie şi România l-a avut Legaţia română din capitala engleză, care se afla sub conducerea lui V.V. Tilea. Pe 1 martie ministrul de externe de la Londra, Viorel Virgil Tilea conform procedurilor de politica externă, a prezentat la Foreign Office lista cu personalul misiunii diplomatice a României ce ii cuprindea pe: ministrul Matyla Costiescu Ghika, consilierul legaţiei Radu Florescu, ataşatul militar Gheorghe Dumitrescu, consilierul de presă Dumitru Dimancescu, ataşatul comercial Alexandru Bianu, ajutorul ataşatului militar căpitan George Emil Iliescu şi secretarii de legaţie Victor Starcea şi Ion Vardela. La numirea lui Tilea, in calitate de ministru de externe, la Londra, Grigore Gafencu declara că noul reprezentant in capitala britanică, va fi „ interpretul simţămintelor româneşti de simpatie de inaltă preţuire.”

       Ministrul plenipotenţiar român de la Londra, V.V Tilea s-a prezentat pe 14 martie 1939 la Foreign Office, in calitate de „particular” pentru a-şi exprima ingrijorarea, cu privire la evoluţia situaţiei politice din Cehoslovacia. Temerile sale erau legate de repercusiunile care, destrămarea statului cehoslovac, le-ar fi avut in regiunea Europei Centrale şi de sud-est şi in primul rând faţă de România. Procesul pe care l-a folosit Germania pentru a induce Slovacia, sublinia diplomatul roman, să-şi declare independenţa poate fi folosit şi in alte ţări precum croaţii din Iugoslavia sau in Transilvania pentru a se desprinde de România. Tilea işi exprima speranţa că Londra nu va rămâne pasivă la acţiunile Germaniei deoarece o asemenea atitudine ar avea un „efect dezatruos asupra onoarei Marii Britanii in rândul statelor din centrul Europei şi in Balcani”. Diplomatul român mai relata că vizita lui Stanley  Hudson la Berlin, preşedintele of The Board of Trade, după dezmembrarea Cehoslovaciei, ar putea fi interpretată in centrul şi sud-estul Europei ca o renunţare a Regatului Unit in determinarea lor de a-şi menţine interesul in această parte a Europei. Din acest motiv V.V Tilea propunea pentru a rectifica o astfel de impresie, ca guvernul britanic să ridice la grad de ambasadă legaţiile sale din România, Iugoslavia şi Grecia şi să facă publică trimiterea misiunii comerciale britanice la Bucureşti. 

       Grigore Gafencu pe 16 martie 1939 ii trimitea lui V.V Tilea o telegramă prin care ii solicita acestuia să intervină neintârziat la Foreign Office cu scopul „să atragă cu toată apăsarea atenţia guvernului britanic asupra uriaşelor consecinţe pe care le poate avea nu numai pentru Europa centrală, ci şi pentru intreaga Europă, credinţa, care se intăreşte tot mai mult şi pe care nici o declaraţie şi nici un fapt pornit din Apus nu o ingrădeşte, că nu mai este decât un singur arbitru in Europa care hotăreşte de siguranţa , de neatârnarea şi de pacea naţiunilor”. Acest ordin venit de la Bucuresti a fost indeplinit de Tilea care in dupa-amiaza aceleiasi zi s-a prezentat la sediul ministerului extern londonez. Intrevederile diplomatului român cu reprezentanţii de la Foreign Office se desfăşurau intru-un moment când trupele germane ocupaseră restul Cehoslovaciei şi cand Berlinul anunţa Europa că Wehrmachtul trimis să pună capăt „regimului de teroare” la care erau supuşi germanii, luase sfârşit şi că era inceputul unei perioade de ordine şi lege. Hitler işi incălcase promisiunea dată la Munchen democraţiilor occidentale şi demonstrase fără echivoc că nu putea fi oprit de tratate.  

       Pe 16 martie, ministrul român se prezenta din nou la Foreign Office, tot in calitate de „particular”, acum ii menţiona interlocutorului său, Sir Orne Sargent, subsecretar de stat in ministerul de externe britanic, despre existenţa unor informaţii „secrete şi de altă natură” ale guvernului de la Bucureşti, conform cărora Germania plănuia in următoarele luni, dezintegrarea României şi transformarea ei intr-un protectorat. Deşi vorbea in calitate de „particular” V.V Tilea dorea sa afle in ce masura Romania poate conta pe ajutorul Marii Britanii in cazul unei ameninţări germane de proporţii. De altfel potrivit acelor surse, guvernul român avea motive să creadă că Germania urma să reducă Ungaria la stadiul de vasal şi că metoda dezintegrării României va fi cea pe care a folosit-o in cazul cehoslovac. Diplomatul român stăruia şi asupra faptului ca România avea un contract cu guvernul ceh pentru a echipa 4 divizii, echipament care intrase in posesia germanilor, drept urmare Tilea intreba dacă Londra poate oferi un credit de 10 milioane de lire sterline, cum a procedat cu Turcia, banii cu ajutorul căruia guvernul român urma să cumpere material de război in mod primar din Marea Britanie, Belgia sau Statele Unite ale Americii. Partea română nu a primit un răspuns concret dar Sargent a promis ca il va informa pe ministrul de externe Edward Halifax in legatură cu conţinutul discuţiei lor.

       Ziua următoare, diplomatul român s-a intâlnit direct cu şeful de la Foreign Office, Edward Halifax. Tilea i-a spus că odată cu recenta acţiune a Germaniei in Cehoslovacia, guvernul român a pierdut un stoc important de armament pe care se baza şi in consecinţa el cerea Londrei un imprumut de 10 milioane de lire, pe care guvernul de la Bucureşti urma să-i folosească pentru a-şi echipa forţele militare şi să-şi dezvolte forţele aeriene. In ultimele zile ale negocierilor româno-germane de la Bucureşti, delegaţia germană a făcut cereri, ale căror satisfacere, asigurau monopolul german asupra exporturilor României şi mai cereau adoptarea unor măsuri ce restricţionau producţia industrială a României pentru a servi intereselor Berlinului. Dacă aceste garanţii erau acceptate, Germania urma să garanteze frontierele României. Acestea au părut guvernului român foarte asemănătoare cu un ultimatum, care au fost refuzat de guvernul de la Bucureşti. Tilea a declarat că este „in opinia guvernului pe care-l reprezintă, vital ca guvernul londonez să considere o declaraţie publică prin care să precizeze ce acţiuni ar lua in cazul in care România ar fi victima agresiunii germane.” El sublinia că guvernul român işi exprima convingerea că constituirea unui bloc solid format din Polonia, România, Grecia, Turcia, Iugoslavia care cu suportul Marii Britanii şi Franţei ar putea salva situaţia. De altfel in ultimele 2-3 zile, V.V Tilea observase demonstraţii de unitate românească a populatiei in faţa a ceea ce părea un pericol iminent. Tot in cadrul acestei intalniri Tilea i-a inmânat lui Halifax telegramă primită la 16 martie, cu instrucţiunile de a atrage guvernului britanic consecinţele neimplicării Angliei in evoluţia evenimentelor din Europa centrală şi lăsarea Germaniei o oportunitate de a acţiona liberă. Lordul Halifax i-a replicat lui Tilea că conţinutul discuţiei lor urma să ajungă imediat la cunostiinţa primului ministru Neville Chamberlain şi că acesta in seara aceleaşi zile avea plănuit un discurs care va exprima noile direcţii ale politicii externe britanice in lumina noilor informaţii primite. In final Tilea l-a intrebat pe Halifax dacă nu ar fi mai uşor ca guvernul Maiestăţii Sale să impulsioneze Polonia să extinda intelegerea de asistenţa mutuală cu România, pentru a fi vizată şi o posibilă agresiune germană şi ca statele balcanice să pregatească o declaraţie in care ele să-şi exprime dorinţa că o să-şi apere frontierele unei alteia. Tilea i-a specificat lui Halifax că „ nu trebuie exclusă, in nici un caz, posibilitatea ca guvernul german să treacă aproape imediat la o ofensivă asupra României”, declaraţie prin care diplomatul român incerca să atragă atenţia asupra urgenţei cu care Foreign Office-ul trebuia să acţioneze. In momentul in care aceste informaţii au ajuns la cunoştiinţa primului ministru britanic a fost convocată o sedinţă specială pentru a se discuta problema. Sedinţa a inceput la orele 17 00, in ziua de 18 martie, in care lordul Halifax a inceput prin a detalia toate complicaţiile ce s-ar ivi dacă presiunile germane, sub forma de ultimatum, dau rezultate iar N. Chamberlain considera că in realitate acţiuniile Germaniei inseamnă „dominaţia lor, asupra României şi a intregii zone sud-est europene.”