N.A.T.O - gestionarea situaţiilor de criză

             Gestionarea situaţiilor de criză

Ȋn viziunea NATO, criza poate fi înţeleasă drept o situaţie manifestată la nivel naţional sau internaţional, ce este caracterizată de existenţa unor ameninţări la adresa valorilor, intereselor sau scopurilor principale ale părţilor implicate. Specialiştii sunt de părere că spectrul crizelor, cu care se confruntă organizaţiile de securitate, include atât crizele internţionale, cât şi pe cele cu o dimensiune pur naţională.

Toate crizele care afectează sistemele politice, sociale, economice, informaţionale şi militare sunt, în esenţa lor, de origine politică. Acestea provin din apariţia şi dezvoltarea unor defecţiuni grave, în primul rând în cadrul fluxurilor în care se definesc relaţiile dintre sisteme sau dintre componente ale sistemelor. Crizele internaţionale au, în general, aceeaşi configuraţie şi aceeaşi cauzalitate. Crizele politico-militare apar atunci când sistemele sau acţiunile politice ajung în impas, când sunt epuizate toate celelate surse şi se apelează la ultima forţă care ar putea scoate politicul din dificultate, forţa militară.

De remarcat este faptul că aceste crize nu se declanşează in mod neaşteptat. Există întotdeauna o fază de trecere de la normalitate la anormalitate şi de la anormalitate la precriză, acestea putând fi identificate după modificările survenite la nivelul indicatorilor de stare şi de proces.

Gestionarea crizelor poate fi înţeleasă ca un proces care implică organizare, planuri şi măsuri menite să aducă sub control criza, să oprească evoluţia acesteia şi să proiecteze o soluţie acceptabilă.

Gestionarea crizelor presupune următoarele aspecte:

ü  Sesizarea disfuncţionalităţilor de sistem şi de proces şi de găsirea unei modalităţi de monitorizare ale acestora;

ü  Sesizarea fenomenului de criză, din faza de anormalitate şi de precriză, analizarea şi cunoaşterea detaliată a acestuia;

ü  Identificarea punctelor sensibile, a vulnerabilităţilor şi a punctelor forte ale acestui fenomen şi acţiunea adecvată asupra acestora;

ü  Unificarea şi coalizarea tuturor factorilor anticriză şi angajarea acestora în a formula şi a realiza, unele răspunsuri adecvate.

Managmentul crizelor trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

ü  Cu ce fel de criză avem de-a face?

ü  Care sunt cauzele care au generat-o?

ü  Care sunt caracteristicile ei?

ü  Care este aria ei de răspândire?

ü  Care sunt efectele şi implicaţiile cunoscute?

ü  Care sunt forţele, mijloacele şi situaţiile care au declanşat-o şi cum sunt acestea angajate sau afectate de procesul crizei şi a conflictului?

ü  Care sunt structurile şi caracteristicile?

ü  Care sunt evoluţiile posibile?

Sistemele informaţionale – structuri şi acţiuni, in managmentul conflictelor, reprezintă ochii şi urechile celor care îşi asumă responsabilitatea gestionării, supravecherii şi rezolvării crizelor. Din acest motiv, serviciile de informaţii şi structurile de analiză, evaluare şi prognoză a mediului internţional de securitate, a situaţiilor generatoare de conflicte şi crize trebuie tratate cu foarte mare interes şi cu toată atenţia. De rezultatul acţiunii acestora depinde în foarte mare măsura calitatea, oportunitatea şi eficienţa deciziilor care se iau, de aceea, misiunea lor este destul de dificilă.

Ţările membre NATO acordă o importanţă deosebită problemelor legate de gestionarea situaţiilor de criză şi aceasta este reflectată în Conceptul Strategic (1999), care desemnează această problemă drept una din misiunile principale de securitate ale Alianţei.

Ȋn conformitate cu Articoul 7 din Tratatul de la Washington, NATO este dispus, de la caz la caz şi prin consens, să contribuie la prevenirea efectivă a conflictelor şi să participe activ în soluţionarea crizelor, inclusiv prin operaţiuni de ripostă în cazul situaţiilor de criză. Menţinerea unei capacităţi generale de rezolvare cu succesa situaţiilor de criză constituie o parte integrantă a metodei Alianţei de menţinere a păcii şi reîntărire a securităţii şi stabilităţii euro-atlantice.

La finele Războiului Rece, politica Alianţei de gestionare a crizelor a fost adaptată ţinând cont de natura complet diferită a riscurilor cu care aceasta se confruntă în prezent. Aceasta se bazează pe trei elemente care se susţin reciproc: dialogul, cooperarea cu alte ţări şi întreţinerea capacităţii de apărare colectivă a NATO. Fiecare dintre aceste trei elemente sunt concepute pentru a asigura prevenirea sau soluţionarea pe cale paşnică a conflictelor şi crizelor care afectează securitatea zonei euro-atlantice.

Consultările dintre ţările membre NATO joacă un rol principal în gestionarea crizelor, dobândind o semnificaţie aparte în perioadele de tensiuni şi criză. În astfel de circumstanţe, adoptarea rapidă a deciziilor, bazată pe consensul asupra măsurilor care trebuie luate în domeniul politic, militar şi al urgenţelor civile, depinde de consultările imediate şi permanente între guvernele statelor membre. Principalele institu ii NATO pentru consultările intensive necesare în acest context sunt: Consiliul şi Comitetul de planificare a apărării, asistate de către Grupul pentru coordonarea orientărilor, Comitetul politic, Comitetul militar şi Înaltul comitet pentru planificare în situaţii de urgenţă. De asemenea, în caz de necesitate, pot interveni şi alte comitete ale NATO.

Gestionarea crizelor este unul din domeniile de activitate stabilite în cadrul Programului de lucru al Parteneriatului pentru pace şi figurează în programele individuale de parteneriat. Activităţile includ expuneri şi consultări, vizite ale experţilor, cursuri de gestionare a crizelor, participarea ţărilor partenere la exerciţiul general anual al NATO de gestionare a crizelor şi transmiterea de documente generice pe aceast temă, ţărilor partenere.