Anatema istoriei
Praful amintirilor pare că a fost dus
departe de prezent iar trecutul se ascunde undeva sub toga lui Herodot.
Aparent, istoria și-a pierdut importanţa, intr-o ţară a cărui suflet a fost
clădit de gratiile inchisorilor comuniste și frānturile pătate ce se resimt in
majoritatea celor ce se regăsesc pe băncile Parlamentului. Cu siguranţă acest
status-quo al ignoranţei, convine de minune foștilor activiști care s-ar simţi
jigniţi de faptele săvārșite in "tinereţe".
Cāteodată, fumul se
disipă și adevărul se strecoară timid, in societatea romānească chiar dacă
aceasta din urmă s-a indepărtat de preţuirea valorilor reale și de profunzime.
Printr-un efort natural, demn de relatarea anumitor fapte care au pus la
indoială umanitatea, se poate reconstrui templul istoriei. O ţară cu răni incă
deschise, delirant de amăgitoare și doritoare de retribuţie, Romānia incă duce
o luptă cu propria conștiinţă.
Poate frăgezimea democratică sau substratul
balcanic, prezidă incontinuare pentru negarea faptelor abominabile care au avut
loc pe teritoriul ţării și realizate, de multe ori cu exces de zel, de
compatrioţi, impune această cenzură subversivă și etern prezentă in comunicarea
adevărului. Mărturia comunismului respiră durere și cicatrici in fiecare glas
aparţinānd oamenilor atinși de persecuţia Securităţii. Istoria care nu-și găsește
loc in prezentele manuale trebuie intr-un mod sau altul să spună și povestea
celor temători dar atāt de curajoși, care s-au luptat cu un sistem lipsit de
empatie sau compasiune. Un grotesc experiment venit din Est și pus in aplicare,
cu seriozitatea de sorginte romānească, slugarnică și fără personalitate, comunismul
a construit un baraj emoţional și spiritual in fiinţă, atentānd și remodelānd
tiparul gāndirii.
Invazia propoziţilor ce poartă crucea adevărului
se poate metamorfoza intr-o lectură tămăduitoare, atāt pentru suflet cāt și
pentru spirit. Teama călătoriei către adevăr poate fi infrāntă prin plimbări
nocturne in cāmpul istoriei romānești, acolo unde cărţile grăiesc, cu ochii
plecaţi, ce s-a intamplat in „noaptea celor 44 de ani”. Tinereţea, care ne
infierbāntă sāngele să alerge prin pagini și minute inlănţuite-n ore de
documentare, poate fi ghidul către elucidarea anumitor aspecte ascunse de
istorie. Comunismul romānesc, prin elementele regurgitate de suicidul Iadului
uman, securiștii, a reușit să pună o pătura groasă peste multe frānturi de
adevăr. In ultima vreme, chiar și trăsăturile definitorii ale acestei perioade
negre, par a fi neinţelese de majoritatea romānilor care intr-un mod bizor in proporţie
de 57% doresc revenirea la acest regim. Trebuie să avem incredere că prin
scurte și detaliate articole despre comunism, adevărul iși va croi drum către
suprafaţă și suferinţele celor de la Aiud, Rāmnic, Jilava, Pitești, (școli reale de tortură stalinistă) nu vor fi
uitate.
Inchidem acest prim șir de rānduri cu o
strofă din poezia „Voi n-aţi fost cu noi in celule” scrisă de Radu Gyr:
“Voi n-aţi fost cu noi în celule
să știţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catușe la glezne.”
